Luca XV, 11 – 32 Duminica Fiului Risipitor
Si a zis: Un om avea doi fii. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea. Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea, traind in desfranari. Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa. Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii. Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea. Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame! Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta; Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai. Si, sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui; Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim; Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca. Iar fiul cel mare era la tarina. Si cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri. Si, chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea. Iar ea i-a raspuns: Fratele tau a venit, si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos. Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga. Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat. Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat.
De ce ii este lumii astazi foame? De IUBIRE si de SENS. Intre foamea de Iubire si foamea de Sens, FIUL si TATAL aleg de cele mai multe ori Risipa.
Risipa fiului si risipa Tatalui; risipa norilor si risipa florilor; risipa noroiului care ingroapa in murdarie si risipa apei care spala, prin Botez, noroiul, renascand Lumina; risipa celui ce fuge si risipa celui ce asteapta; risipa noptii si risipa zilei; risipa mortii si risipa INVIERII. Risipa atrage singuratatea, durere ingrozitoare a spiritului omenesc. Singuratatea atrage cosmarul inspaimantator al zbuciumarii, ca intr-o cascada. Risipa este insa dincolo de bine si de rau. Pilda Fiului Risipitor este, de fapt, pilda Tatalui risipitor. Cu fiul intors acasa, Tatal face risipa de daruri.
Intre cele doua risipiri exista mai multe stari, mai multe trepte: Prima: starea de pacat a fiului, a trairii “in afara lui insusi” in contradictie cu mostenirea, starea caderii adamice. De cate ori nu se spune despre X: “ar fi baiat bun, dar se risipeste”. A doua: starea “venirii in sine” cu bunele consecinte: indreptarea inimii catre Tatal – aici Dumnezeu, catre casa, acum Biserica; recunoasterea pacatului, hotararea si in cele din urma, adica in cele mai de aproape, ridicarea. A treia: starea de ospat, starea de strangere la un loc a celor risipiti. Sfanta Biserica este un ospat: mancare Euharistica.
Realizarea, manifestarea, definitia si esenta Bisericii este Sfanta Euharistie, adunarea la un loc a membrelor ei. Iubirea si sensul sunt date de Ospatul Euharistic.
Veniti, gustati si vedeti ca Bun este Dumnezeu! (by Parintele Sever Negrescu)
